Negăsire

merg singură
prin oraşul de fier şi ciment
iar tăcerea propriilor paşi mă loveşte cu pietre


în asfalt s-a gravat răsuflarea ta
păşesc încet
ca să nu-i şterg urmele


bulevardele tac în ritmul şoaptelor tale
dar eu refac itinerarii
ca să te regăsesc în ele


şi soarele mă priveşte cu un ochi de sticlă
rotindu-se tulbure
nesigur


sunt cu ţinta ratată
nici măcar nu mai ştiu unde duceau paşii
din poza salvată, atunci, pe telefon... 


iarna ne-a surprins mergând pe străzi paralele


după ce sorb din aerul respirat de tine
mă îndrept spre casă
să te aflu... în vis...