Asfinţit

mergând la culcare
lumina îşi scutură veşmântul
pe creste de colnice
unde încă mai unduie îndurerat
un prezent fără trecut


amurgul topeşte în vase arămite
privirile secătuite de iubire ale rătăciţilor -
zbor uşor le e izvorul nădejdii


melos de umbre cadenţează
în palme crăpate
tăcerile


ierburile îşi descântă una alteia de deochi
iar luna le seamănă argint în plete 


eu mă aşez lângă pomul din faţa casei
şi scrijelesc cu litere amare
soarta mea şi a ta