Toate zilele mele încep cu tine
şi ochii tăi de un albastru cald
De ce te-ai teme că mă pierzi?
Nu vezi cum mă desenez
linie în palmele tale?
Aşa îmi nasc cuvinte ca un mir
din toamnele prea lungi de aşteptări,
când răscolesc parfumuri
printre castani sălbatici,
înfloriţi a doua oară,
când întunericul moare
într-un ochi de oglindă,
ce încă mai păstrează
cuvintele noastre şoptite.
Tu nu vezi că fără tălpile tale
nu pot călca frunzele veştede
din altă toamnă?
Ochii mei nasc rugăciuni.
mă doare cumplit depărtarea .
Mă viscoleşte cu umbră de tine,
aştept ca focul nostru să topească iarna.
Decupez petale de cireş la orizont,
cu argila norilor clădesc un alt cer
şi încremenesc timpul
pentru încă un secol de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.