grădină fără flori

azi ninge cu încrâncenare
peste câmpia încă verde
cad macii roşii din picioare
sub coasa morţii inerente

de după deal apare ura
în straie noi de sărbătoare
şi-ntr-un triumf rânjeşte gura
peste edenul care moare

s-a-mbogăţit vara pesemne
de la vecini cu înc-o floare
de ce a luat, nu prea-nţelege
că doar avea grădină mare

acum priveşte-a neputinţă
cum trandafirii-i mor pe rând
cum corbi hulpavi sfâşie păsări
ce moartea o primesc cântând

e cea mai aspră judecată
şi vara n-are-apărători
rămâne palidă şi dreaptă
lângă pustiul fără flori

şi iarna aspră o îngheaţă
şi sângele prinde rugină
va mai putea vreodată oare
să-şi facă iarăşi o grădină ?