Nu îngrăşaţi pământul cu oameni! (românilor de azi)

Vă dezbrăcaţi dimineţile înaintea răsăritului,
astfel încât ziua începe fără nuanţe intermediare:
cu-acelaşi cer mereu acoperit
şi-aceeaşi pâine trudnic plămădită.


Singuri şi fără orizonturi,
rătăciţi într-o lume
în care Dumnezeu a ales să fiţi punte.
Vi s-au cocoşat spinările de-atâtea îngenuncheri.


Pacienţi incurabili ai aceluiaşi sanatoriu,
murmurând înăbuşit gemete prelungi,
arar vă mai permiteţi o renovare,
când ferestrele din trup scârţâie prelung.


De pe obrajii uscaţi vi se preling amintirile altui timp,
clipiri fără lumină aşteaptă plângerea nopţii,
când visele vor repara totul.


Suflete amorţite şi triste,
de ce trăiţi doar pentru a uita înfrângerile?
Ridicaţi-vă! Creatorul v-a dat verticalitate!
Culegeţi scânteia luptei din ochii ascunşi sub glie!
Căutaţi în inimă dorinţa de-a trăi!
Că viaţa nu e doar zădărnicie…