dragoste târzie

treceau dimineţile pătate de somn
şi nu întrebam încotro
unele-mi zdrenţuiau fereastra cu lumină
şi-mi înstrăinau visele dezmăţate


curăţam cearşaful de praful singurătăţii
îmbrăcam aceeaşi haină de dor îmbâcsită
o retuşam cu o libertate inutilă
şi mă întorceam zâmbind
cu gândul la o nouă zi


dar lampa cu care te căutam
pâlpâia tot mai des, pe cale să se stingă…
mi-era dor de tine, cel pe care nu-l ştiam încă


erai paznicul nopţilor toate
când visam doar să curg un gând lângă tine
să-mi dăruieşti o pană de cocor
o carte cu poveşti şi-un strop de cer în mâini


dar într-un aprilie înrourat
zorile mi-au spălat faţa
iar ochii mei ţi-au recunoscut chipul


erai tu, cel ce-mi modelai ploile cu zâmbetul
şi-mi colorai deseori în roşu-aşteptarea


de-atâta dor mi se topise sufletul
de-aceea l-am turnat într-un tipar
de forma clipei când ne-am întâlnit
apoi, l-am aşezat în palmă, ţie
iubirea mea târzie...