Mă încălzeşti târziu

Mă încălzeşti plăcut, soarele meu tomnatic
În mine era frig… şi gol… şi amăgire…
Iar când te risipeşti, mă simt a nimănui
Şi-mi pare totul fum… şi-oglinzi… şi risipire…

Visez că mă atingi şi mâinile-ţi sunt calde,
Dar iute pleacă visul şi iarăşi este frig.
Îmi decojesc iluzii, pe dată mă recapăt,
Lipesc din nou aripa şi-n zbor greoi te strig.

Te simt mereu alături, în urma din cuvinte,
Ştiu c-ai trecut pe-aici şi dorul mă apasă.
Păşesc furiş în suflet la tine şi, îndată,
Mă liniştesc, văzând, că am ajuns acasă.